Deşi Dumnezeu este bun, ne iubeşte, El este creatorul universului, şi Tatăl nostru cel ceresc, şi de departe este cel mai puternic în acest univers, totuşi se întâmplă lucruri rele. Lucrurile rele se întâmplă din cauza duşmăniei lui Satan, care îl urăşte pe Dumnezeu şi pe noi oamenii creaţi după chipul şi asemănarea Lui. Cauza pentru care Satan poate să facă să se întâmple lucruri rele, sunt drepturile pe care i le dăm, noi oamenii, prin păcate.
Ceea ce în mod sigur dă prilej diavolului să ne atace sunt păcatele: atât cele personale cât şi ale altora, care au legătură cu viaţa noastră. Sunt şi cazuri, mai de excepţie, în care atacurile pot fi o testare a tăriei credinţei noastre în principiile lui Dumnezeu.
Prin păcatele pe care le săvârşim noi, sau cei din neamul nostru, noi intrăm în, să zicem, “ringul de box” al păcatului, pe teritoriul în care Satan are dreptul să ne atace, pentru că am ieşit din perimetrul protecţiei lui Dumnezeu.
Acesta este un principiu al MOŞTENIRILOR, vizibil valabil în diferite domenii: justiţie, medicină, psihologie şi nu mai puţin în Scriptură. Avem planşa “PRINCIPIUL GENERAŢIONAL” care încearcă să prezinte cele două împărăţii şi două linii genealogice: Împărăţia cerurilor şi Împărăţia întunericului. Credinciosul are moşteniri de pe linia lui Adam şi de pe linia celui de al doilea Adam, Isus Hristos. Făcând parte atât din familia lui Dumnezeu, cât şi din familia lui Adam avem două tipuri de moşteniri.
Vă prezintam o vizualizare a unui întreg sistem de influenţe spirituale în planşa cu titlul: “VINDECAREA ARBORELUI GENERAŢIONAL”. Arborele nostru genealogic poate fi “vindecat” prin pocăinţă. Noi putem restaura moştenirea primită, prin recunoaşterea păcatelor predecesorilor noştri, în mod specific, iertând şi cerând iertare, în numele familiei din care facem parte, pentru păcatele ce s-au săvârşit.
Această cerere de iertare îl restaurează doar pe cel care s-a pocăit, şi pe urmaşii lui minori. Nu credem însă că cineva se poate pocăi în numele strămoşilor, cu efect asupra acelor predecesori!
De fapt ce este demonizarea? Este un fel de “virusare”. Aceasta înseamnă o pătrundere demonică în fiinţa omului, a duhurilor rele, de diverse feluri, atunci când păcătuim.
UNDE poate fi atacat omul? Vezi planşa “OMUL-TRINITATE”. Atât creştinii, cât şi necreştinii, pot fi “virusaţi demonic”. Părerea noastră este că toate bolile au, cel putin la bază, o influenţă demonică. Demonicul fie menţine o boală, fie că doar a cauzat-o. Omul poate fi atacat demonic în toate cele trei domenii ale fiinţei sale: duh, suflet şi trup.
A. PARABOLA (METAFORA) “PÂNZA DE PĂIANJEN” (vezi planşa)
Păianjenul şi-a ţesut pânza la colţul camerei şi apoi tronează cu autoritate în mijlocul ei. Din când în când îşi mai întăreşte plasa cu câte un fir, ca să fie cât mai stăpân pe situaţie. Apoi stă şi aşteaptă prilejul, atent, ca să nu piardă nici o oportunitate fără să-i cadă în plasă.
Asemenea păianjenului este şi duhul cel rău care s-a cuibărit în viaţa cuiva. Şi-a ţesut cu grijă plasa, prinsă în cele trei domenii:
1. al păcatelor personale 2. al abuzurilor celor din jur 3. al păcatelor generaţionale.
Doi oameni erau într-o încăierare pe stradă. Se putea vedea că amândoi erau răniţi, însă poliţistul care sosi la locul faptei îi legă pe amândoi şi-i duse înaintea judecătorului fără să ţină seama de vinovăţia sau dretatea vreunuia. Acuzaţia poliţistului era una simplă dar de netăgăduit: cei doi încălcaseră ORDINEA PUBLICĂ, prin încăierare. Încălcaseră atât “Codul manierelor interumane” cât şi “Legea Statului”.
Fiindcă amândoi încălcaseră aceste legi, chiar dacă unul mult mai mult decât celălalt, amândoi au fost daţi pe mâna “chinuitorilor gardieni”, în închisoare. Desigur fiecare avea de ispăşit pedeapsa în mod diferenţiat, după gravitatea faptei lui, dar chiar şi aşa, pe moment, păreau că suferă aceleaşi chinuri.
Tot aşa este şi cu noi atunci când eşuăm în a rezolva conflictele într-o manieră corectă, după legile Domnului. Fiindcă fiecare din părţi am greşit, diavolul are dreptul legic să intervină în vieţile noastre ca să ne chinuie, atunci când primeşte încuviinţarea de la Domnul. Domnul, fiind plin de milă, ne acordă şansa pocăinţei şi poate amâna sentinţa de judecată. Depinde însă de noi dacă vrem cu adevărat să ne mărturisim înaintea Lui păcatul şi să ne cerem iertare cu pocăinţă.
Această întrebare este în mintea multora care au auzit despre consilierea spirituală însă nu au participat la aşa ceva.
PARTICIPANŢI
Consilierea este de fapt o părtăşie creştină cu un număr optim de 3 participanţi. Unul este consiliatul, cel cu problemele, iar apoi este nevoie de minimum 2 consilieri.
Canalul Alfa Omega TV poate fi receptionat gratuit via satelit: Eutelsat E16A, 16 grade Est, Frecventa – 12.717 Mhz, PolarizareOrizontală, Symbol rate - 7500 ks/s, FEC - 3/4, Codare - MPEG-4. Alfa Omega TV Production detine 2 licente de emisie TV pe satelit: canalele Alfa Omega TV si Alfa Omega TV International. SC Alfa Omega TV Production SRL, Str Aurel Pop nr. 8, Timisoara. Reprezentant legal si asociat unic: Petan Tudor. Conducerea societatii: Petan Tudor: director general, coodonator programe; Petan Mirela: director executiv; Mocofan Muguras: director tehnic/dezvoltare. Cod de conduita profesionala
Alfa Omega TV - E-mail:Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. | Tel.:+40 256 284913 | Fax:+40 256 284912